Amintiri pierdute,
în praful Non-Sensurilor Existenței,
cearcă să ne îmbrățișeze.
Zilele fără adăpost,
prin care ne ducem Disperarea,
de a trăi,
fără de noi înșine,
înroșind Zorii Singurătății,
cu Lacrimile Sângelui,
ce țâșnește din rănile deschise,
ale atâtor Cimitire de Cuvinte,
pe care le rostim fără de sens,
propriilor noastre,
Iluzii ale Vieții și Morții.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și disperare în fața nonsensului existenței. Vorbește despre singurătate și iluziile vieții și ale morții, folosind imagini puternice ale suferinței și ale cuvintelor goale.