Pasăre tainică, pasăre albă,
Fulger prin noapte-abia licărit
Dinspre apus spre răsărit,
Pasăre tainică, pasăre albă.
Greu e pământul de plânsete ud.
Ţipătul groazei tale l-aud,
Spintecă noaptea ca un cuţit
Dinspre apus spre răsărit.
Pasăre tainică, pasăre albă,
Ce laşi pe ţărmul din asfinţit?
Cuib părăsit – trup putrezit.
Pasăre tainică, pasăre albă.
Moartea-i ca noaptea: hău întunecat
Între două lumi despicat;
Moartea-i ca noaptea: umbră şi vis.
Dincolo unduie cerul deschis.
Pasăre tainică, pasăre albă,
Dincolo rad fericite grădini
Insule-n haosul sfintei lumini,
Pasăre tainică, pasăre albă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a speranței printr-o metaforă a unei păsări albe misterioase. Aceasta navighează între întuneric și lumină, simbolizând tranziția dintre viață și moarte și promisiunea unei lumi dincolo de suferință.