Vântul tânăr a furat hainele copacilor
Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,
Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,
Să schelălăie tragic și tâmp.
Țepeni și negri, cu pielea urâtă,
Cu virilitatea de mult rătăcită prin zbârcituri
Copacii impudici sunt caricatura hilară
A îmbătătoarei păduri.
Dar sub mângâierea savantă a ploii,
Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop
Încep să își joace pe șolduri inelele anilor,
Zănatici dansând hoola-hop.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal în care copacii, dezbrăcați de vânt, devin o caricatură a vitalității lor anterioare. Totuși, ploaia aduce o promisiune de renaștere, sugerând un ciclu continuu al naturii. Tonul este melancolic, dar și ușor ironic, observând transformarea și vulnerabilitatea naturii.