O virgulă, câteva pietricele,
Puțină zăpadă,
Un fir subțire de soare,
Mai multe case și crengi
Ce recuzită modestă
Pentru declanșarea țipătului! Țipătul
Încercând să se-agațe cu unghiile
Și lunecând mereu înapoi
Pe pereții de sticlă,
Încercând să urce.
Rupt în bucăți
Clădite una peste alta,
Echilibru nesigur,
Până la dinții
Încleștați cu sălbălbicie
În tăcerea fără sfârșit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară intensă, o încercare disperată de a depăși obstacolele și de a se elibera de o stare de frustrare profundă. Imaginea țipătului sugerează o nevoie urgentă de exprimare și eliberare, dar și sentimentul de a fi prins într-o situație dificilă.