Din răsărit lumina se destramă
Pe cerul de-un albastru-nduioșat;
M-am deșteptat, la ce m-am deșteptat
Când nici un glas al vieții nu mă cheamă?.
Prin simfonia muzicii ce începe
Voi rătăci și astăzi inutil
Și voi purta, prin vraja lui april,
Tristețile-mi pustii ca niște stepe.
Prin năvile ce-n valuri de aromă
Transportă bogății din port în port,
Oh! sufletu-mi steril ca un astru
Iar va târî corabia-i fantomă.
Spre nici un orizont, spre nici un astru,
Ca ieri, și azi, și mâine va porni,
Mai negru, mai tăcut din zi în zi,
În așteptarea largului dezastru.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și deznădejde. Naratorul se simte deconectat de viață și poartă o tristețe apăsătoare, așteptând un dezastru iminent.