E ca o sărbătoare a dezastrului
existența mea între arlechini,
întorșii aceștia din lacrimă
prin ochii dilatați
ai bătrânelor domnișoare.
Costum impecabil:
de sfârșit de mileniu
contrastând cu revolta culorilor
însoțindu-i pe măscărici
prin istorie.
Superioritatea evidentă
a anonimului de excepție.
Numai somnul: coșmar
demn de apocalipse,
între demonii blânzi și candizi
care scot la mezat nopțile
visătorilor romantici
și ale optimiștilor de profesie.
Sensul versurilor
Piesa explorează un sentiment de dezastru și disconfort existențial, plasat într-un context artistic și istoric. Vorbește despre anonimat, coșmaruri și o lume populată de figuri ambigue, între demoni blânzi și visători romantici.