Versuri corectate și adnotate
Mi s-a lăsat un nume moștenireDar l-am pierdut la jocuri de noroc,Odată cu veșmântul alb, de mire,Și numele din care mă invoc. A mai rămas în munte-o căprioară,Nespus de grațioasă și de vie,Care știa ce mult o să mă doarăAceastă nenumită nebunie. Din ochii ei cu lacrimile-n steleDin când în când trimite frunze, tei.Să odihnească … Citește mai mult
Ce-aș mai putea acum cerși tăcerii?O lacrimă, o mare, un potop?A-nserat, Dumitru al lui PricopTot pruncul orb jertfindu-se-n dureri.Ai în ciolane câteva mileniiDe sfinți furați de aripi și văzduh,Mai au imensul lor ogor de duhÎn care se-ntrupau de Paști, la denii?Nu le mai cer nici milă, nici iertarea,Ci doar curata binecuvântareSă-mi lase munții vârstelor primareCând … Citește mai mult
Și tot acolo în iarbă, locul de îngropat câinilatră și azi copacul crescut peste ei,dar oamenii ocolesc continentul…Cântăm frumos din umbrele serii,poate puțin cam triști,ni se iartă obsesia chiar dacăpe foc carnea îmbatăinstincteleși în pumnale sângele se îmbatăa nuntă.Acolo în iarbă, locul de îngropat câinicine să-l știe și să-l cunoască?!(pentru ei, oamenii fac o cruce…)Ninge … Citește mai mult
E ca o sărbătoare a dezastruluiexistența mea între arlechini,întorșii aceștia din lacrimăprin ochii dilatațiai bătrânelor domnișoare.Costum impecabil:de sfârșit de mileniucontrastând cu revolta culorilorînsoțindu-i pe măscăriciprin istorie.Superioritatea evidentăa anonimului de excepție.Numai somnul: coșmardemn de apocalipse,între demonii blânzi și candizicare scot la mezat nopțilevisătorilor romanticiși ale optimiștilor de profesie.