Vântul puternic, cerul înălțat, maimuțele urlând plângând;
Insula intactă, nisip alb, păsări care zboară în cercuri.
Pădurea infinită, înfrunzindu-se cu frunze după frunze;
Râul inepuizabil, învolburând val după val.
Cu o mie de kilometri de toamnă melancolică, călătoresc;
Purtând o sută de ani de boală, mă urc pe terasa asta.
Greutățile și regretul amar mi-au înghețat tâmplele –
Și ce mă chinuie cel mai mult? Renunțarea la vin!
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie contemplativă, marcată de melancolie și regret. Naratorul reflectă asupra greutăților vieții și a renunțărilor făcute, în timp ce admiră o priveliște naturală impresionantă.