Pe calea lui Amor, voi, cei umblați,
priviți-mă rămas pe loc,
durere ca a mea nu mai aflați;
primiți-mă-n auz, vă rog,
apoi închipuiți-vă aceea,
oricărui chin sunt cămara și cheia.
Amor, nu prin puțina-mi bunătate,
ci prin a sa noblețe,
mă puse-n viață de-asa suavitate,
încât în urma-mi se spunea în toate:
„Doamne, prin care demnitate
inima lui atât e-n frumusețe?”.
Azi am pierdut îndrăzneala-ntreagă
ce se urca din iubinda comoară;
sunt fără ea în sărăcie-amară
atât, dacă vi-o spun, teama mă leagă.
Deci vrând să fac precum acei
care-și ascund lipsa din rușine,
afara mă arăt bucuros bine,
iar înăuntru, topiți plâng ochii mei.
Sensul versurilor
The poem expresses deep sorrow and loss of love. The speaker describes the intense pain they are experiencing and how they try to hide their suffering from the outside world, while internally they are consumed by grief.