M-am îmbătat de-extazul dintr-o roză
și nu știu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind.. Prin ce metamorfoză
parfumu-și dă? Culori de vis, face cu.. care mână?.
Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază,
se-ngemănând în dar, c-un dar la altă floare?..
Mă uit și-adulmec iar, sunt mut de farmec
și iar miros și, creieru-mi dezmiardă;
cu inima, din alveolele-n respir, sunt cerc..
Mă prăbușesc drogat, cu capul dus, pe iarbă..
Și-i și altă culoare și-i multe alte izuri
și mă întrec cu albine, păsări și bondari
și-un fluture penat.. și-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini. Sunt zbor de mii Icari!..
Mă dezic, tot, de știință, îs un novice;
n-am școala rozei, nici miros, culoare.
Nici spini nu știu să fac, candoarea să-mi explice..
Păcat că am să mor și, n-o să fiu o floare!?!..
Sensul versurilor
Piesa explorează fascinația și admirația profundă față de frumusețea și complexitatea unei simple roze. Naratorul se lasă copleșit de parfumul și culorile florii, reflectând asupra misterului creației și exprimând regretul că nu poate atinge perfecțiunea naturală a acesteia.