La capătul viei din deal,
Mă așteaptă, la umbră de nuc,
Ulciorul c-o apă cristal
Pe care de toartă-l apuc.
Strâng buzele-n țâța de lut
Și sorb însetat, cu nesaț,
Nectarul cu iz de trecut;
Îl simt cum îmi prinde în laț.
Atâtea din câte vuiesc,
Le scoate din minte, dispar,
Mă-ncântă doar clipa.. Trăiesc
Și vreau să-mi rămână, măcar.
În restul din viața ce-a fost
Departe de cerul senin,
De umbra de nuc și de-un rost
La care, de-acum, să mă-nchin.
Sensul versurilor
Poezia evocă un sentiment de nostalgie și regăsire în simplitatea naturii. Ulciorul cu apă devine un simbol al trecutului și al evadării din grijile cotidiene, oferind un moment de încântare și conectare cu esența vieții.