Pârâu cu ape limpezi, știi tu, oare,
Ce drum s-alegi în viața curgătoare,
Ori înspre ce te-ndrepți, ce vei găsi
Atunci când apele îți vei opri?
Ai gânduri printre stropii tăi de viață,
Ai visuri strecurate printr-o ceață
Rebelă ca un tremur de pădure
Atunci când iarna-i cere s-o îndure?
E ca un murmur mersul tău și-mi spune
Că nu știi ce e viața, când apune,
Ce clipe vor veni, tu doar trăiești
Pe-un drum în care, singur, șerpuiești.
Că va fi cald și apa ți-o seca,
Ori frig și stropii îți vor îngheța,
Că te vei pierde-n apele adânci
Venite în puhoaie dintre stânci.
Nu poți gândi, nu merită, nu-i loc
Decât de unduirea într-un joc
Pe care-l joci intens, cu bucurie
Și nu-ți dorești mai mult decât să fie.
Daniel Vișan-Dimitriu
(12 oct. 2025, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra cursului vieții, comparându-l cu un pârâu. Se pune accent pe incertitudinea viitorului și pe importanța trăirii în prezent, fără a ne preocupa prea mult de ceea ce va veni.