Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.
Aș vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am și-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deține-a lumii cheie.
Aș vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet și cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul și eternul legământ,
să uit orice dorință, cât de vie,
și corpul ce se zbate.. pe pământ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a transcende lumea materială și efemeră, căutând o conexiune spirituală profundă și eternă. Vorbitorul aspiră să se elibereze de limitările fizice și mentale, căutând o formă superioară de existență și o legătură sacră cu universul.