M-ai prins, recunosc, nici măcar nu mă zbat,
e caldă strânsoarea în care mă ţii,
ţi-e sete de mine, iar ochii tăi vii
sclipesc într-un verde atât de curat!
Îmi uit şi de aripi, nu-mi trebuie zbor,
în gânduri îmi eşti, iar în plasă te am
în zbateri tăcute, cum nici nu credeam
că pot să mă simt c-un aşa agresor.
Nu ştiu dacă-s eu, sau eşti victimă tu,
căci rolul se poate schimba orişicând
atunci când la pândă se-aşează, flămând,
oricare, iar celălalt nu zice „Nu!”.
Te-aştept în tăcere, în vis şi în gând,
pe-o pânză întinsă, de dor suspinând.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație intensă și pasională, în care ambii parteneri sunt prinși într-o rețea de dorință și tăcere. Se explorează dinamica puterii și vulnerabilitatea în iubire, sugerând o atracție reciprocă și o așteptare plină de suspin.