Ce stranie pădure!
Ce liniște! Ce spaimă!
Cum poate să îndure
Așa o neagră faimă?.
Vechime-i este traiul,
Iar somnu-i este cale
Spre tainele și raiul
Din visurile sale.
Acolo-i zbor și cântec,
E Soare, e lumină,
Nu-s urme din descântec,
Nu-s lacrimi, nu e vină.
În raiul său, prin verde,
Potecile te-ndeamnă
Hainul timp a-l pierde
Și a uita ce-nseamnă.
Dar mersul pe o cale
Din visuri, o închide
În gânduri ireale,
Iar asta o ucide.
Daniel Vișan-Dimitriu
(2 dec. 2020, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastele dintre frumusețea visului și realitatea dură. Reflecția asupra efemerității viselor și impactul lor asupra realității cotidiene conduce la o stare de melancolie.