Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colţi de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!.
Şi ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau seminţe negre din eteruri
Ce colţii-aceia au însămânţat.
Plângeau cu frunze de uitări copacii
Şi se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.
Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care îşi croise drum
De îndoieli, de plâns şi aşteptare,
În zile reci de ieri şi de acum.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
The poem reflects on the encroachment of winter upon a vibrant summer, symbolizing loss and the passage of time. It explores themes of sorrow, anticipation, and the cold reality of the present, contrasting it with memories of warmer days.