Azi nu mai plouă. Iată că s-a oprit și vântul,
Iar gândurile-mi, toate, și-au încetat frământul,
Și-nnegurarea tristă, și zborul ne’ncetat
Pe-un cer în care stele să cânte au uitat.
Văzduhul e-n lumină, iar plânsul a pustiu
Devine cânt în lumea din visul auriu
Venit de printre doruri cu-mbrățișarea caldă
A celui ce-n albastrul privirilor te scaldă.
Ce-a fost, e dat uitării. Rotească-se-n tornadă
Uimiri în zbor spre ceruri ce nu mai pot să cadă
Și nu se pot întoarce și azi ca-n anii-acei
Cu-mbrățișări și lacrimi ori flori de tei pe-alei.
Azi nu mai plouă. Lacul rămâne trist și sufăr,
Căci iunie-i departe. În mai, nu-s flori de nufăr.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și regret față de trecerea timpului și pierderea unor momente frumoase. Natura este un cadru pentru introspecție, iar amintirile sunt învăluite într-o nostalgie tristă.