Când privesc ce las în urmă…
(o poezie de meditație cu o idee vechitestamentala).
Când privesc ce las în urmă, mă prefac în stâlp de sare..
Șiruri lungi de păsări rare, amintiri nemigratoare
Amalgamuri de cuvinte și imagini ce dispar,
Semne negre de cărbune pe peretele de var..
Valmășaguri ale lumii cu vacarmu-i infernal,
Pete care maculează peisajul hibernal,
Sedimente decantate de furtuni închipuite,
Urne care duc cenușa unor lumi nebănuite..
Amfore frumos pictate conținând dezamăgiri,
Sparte în bucăți amare și ascunse de priviri,
Universuri de legende și de dulci promisiuni,
Insule de fericire, plaje cu aluviuni..
Cioburi și frânturi de viață adunate cu migală,
Crezuri-vulturi printre mieii privind cerul cu sfială,
Focuri ce au ars pe dealuri ca aducere aminte,
Crisalide stele-fluturi, căi lactee din cuvinte..
Cântece neprelucrate cu frânturi de simfonie,
Vorbe nerânduite sau plutind în armonie,
Compoziții de culoare dintr-un nenăscut tablou,
Își ocupă locul tainic într-un nevăzut cavou..
Îmbrăcate în mantale din gigantice tăceri,
Suferințe fără seamăn sau banale neplăceri,
Polite din cripta vieții, rafturi lungi nemăsurate,
Stau în strictă rânduială, cronologic așezate..
Strânse toate laolaltă, pline de reminiscențe,
Diluat de apa vremii și de viruși-neglijențe,
Își respectă, transmițându-și încifratul lor mesaj,
Ordinea prestabilită prin al timpului pasaj..
Mă inundă infinitul, peste cât eu pot cuprinde..
Disciplina lui cazonă mă strivește, mă surprinde,
Sub troianul greu de clipe, simt trecutul care moare,
Și privind ce las în urmă, mă prefac în stâlp de sare.. D. M. G., decembrie 2010.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra trecutului și a amintirilor pe care le lăsăm în urmă. Vorbitorul se simte copleșit de greutatea experiențelor și de trecerea timpului, transformându-se într-un stâlp de sare, o imagine a imobilității și a regretului.