Cu un cortegiu de sclipiri fugare
trecut-a ziua, de zefir purtată,
şi gol şi singur sufletul se-arată,
precum un câmp în zi de sărbătoare.
Flori ce aveţi arome şi culoare
şi în amiaza zilei, înfocată,
vă veseleaţi cu inima împăcată;
acum parfumul vostru-ncet dispare!
Mantaua mea bogată de pe spate,
ce o purtam cu mare uşurinţă,
căzu pe jos, ştirbind a mea mândreţe.
Aveam ca aur lacrimile toate,
dar umerii-acum goi n-aveau putinţă
să mai susţină marea mea tristeţe.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și dezolare odată cu trecerea timpului. Metaforele bogate ilustrează cum bucuria și frumusețea se estompează, lăsând în urmă un sentiment profund de tristețe și vulnerabilitate.