Păroși, atât de jalnic naturali,
Cu coamele lor lungi și nemișcate,
Lipsiți de grație, pe măsurate
Pășuni supuși, păscând sub portocali.
Văd niște cai. Așa cum stau, egali,
Nu par uimiți: ființe-n veci legate
De iarbă. Liberi, fără libertate.
Rămân în pacea lor: sunt vegetali.
Atât de-activ destin sleiește-n suflet,
Pupila visând umbre-și trece veghea:
Sporind asistă-al cerului răsuflet.
– Apropiat de tot ce viețuiește-i
Ascuns doar patrupedelor – urechea.
Sus, parcă supraomenești. Privește-i.
Sensul versurilor
Poemul descrie caii într-un cadru natural, subliniind simplitatea și legătura lor cu natura. Se explorează ideea de libertate limitată și contemplarea existenței prin observarea acestor animale.