Cumplitul Marte nu l-a biruit.
Acest viteaz de psalmi se-nvrednicește.
Din alte zări (și veac) ne urmărește
Cu ochi ce pe vrăjmași i-a-ncremenit.
Mânerul spadei mâna-l încleștează.
Se poartă luptele pe verzi câmpii.
În ceața Angliei vei găsi
Și calul, faima, brațul ce cutează.
Ți-e râvna amăgire, căpitane,
Fiindcă toți suntem datori c-o moarte.
Armura și-ndrăzneala ta sunt vane.
E încheiată cruda noastră soarte.
Oțelul rănii tale-a ruginit
De mult. Precum noi toți ești osândit.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra vanității gloriei militare și a inevitabilității morții, chiar și pentru cei mai viteji eroi. Statuia unui căpitan din armatele lui Cromwell servește ca un memento al trecerii timpului și al destinului comun al tuturor oamenilor.