De ieri, de astăzi, ceasul înserării
e unul singur, de neconceput.
Aprins cleștar, mereu la început,
inaccesibil vremii și uitării.
Oglinzile sunt pentru veșnica-nserare
care-ntr-un tainic cer sălășluiește.
În ceru-acela spada își găsește,
loc hărăzit, și iazul, fiecare
cu arhetipul său, precum Plotin
ne-nvață-n cărțile-i la număr nouă.
Iar scurta viață dată astăzi nouă
aidoma e unui ce divin.
Așterne umbre blânda înserare,
ieri, astăzi, mâine-n veac neschimbătoare.
Sensul versurilor
Piesa explorează conceptul timpului și al eternității prin prisma înserării, sugerând că momentul prezent este conectat la un ciclu nesfârșit. Viața efemeră este văzută ca o manifestare a divinului, iar înserarea devine un simbol al continuității și al transcendenței.
