Precum ciorchinele muri-va spada.
Nu-i geamul mai fragil decât e stânca.
În praf și pulbere se schimbă totul mâine.
Rugină-i fierul, glasul e ecou.
Un tânăr tată, Adam, e-a ta cenușă.
Bătrânul ram va fi din nou mlădiță.
Privighetoarea-i tril, precum Pindar.
E revărsatul zilei asfințit,
Și mască e de aur micenianul.
Înaltul zid, ruina-i părăsită-i.
Urquiza este trupu-i sfârtecat.
Iar chipul ce se uită în oglindă
Nu-i cel de ieri, căci noaptea l-a schimbat.
Ne modelează timpul delicat.
Ferice de nepieritoarea apă
Ce curge, cum ne-nvață Heraclit.
De zvăpăiata flacără, ferice!
În lunga zi, ce parcă s-a oprit,
Etern mă simt, dar neajutorat.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema efemerității și a transformării inevitabile. Prin imagini poetice, sugerează că totul se schimbă și se transformă, de la viață la moarte și înapoi, fiind modelați de timp.
