Viața-i râul acesta cu ceru-ntors pe dos
Pe care îl beau boii blajini, cu gâtul gros,
Unde noaptea se scaldă stelele și strigoii
(Și cerul nu-i cel răsfrânt, pe care-l beau boii).
Cerul de sus? Poveste care-o spui când te culci.
Viața-i făcută din fulgere și cenușă
Și, când o muști, cu gust sălciu ca o scorușă
Pe care o mănânci putredă, cu viermi dulci.
Vremea nu are-odihnă ca o cumpănă șchioapă.
Veșnicia? N-o știi, ori merge cu tine-mpreună.
Alungă vracii de ieri cu ochii în lună.
Viața-i cu drumuri și gropi, cu pâine și apă.
Suflete pline de plopi, prieteni de mâine,
E turbure cântecul meu, ca vântul nou.
Ziua de azi e ca o dumbravă de mesteceni,
Soarele-i lângă voi, aur și pâine.
Clipele sunt semițe și flori. Ochii sunt noi.
Lăsați-le să moară, florile. Semănați.
Fără grijă. Lumina trăiește cât și voi.
Moartea-i poarta închisă la care nu mai bați.
Viața-i râul acesta cu ceru-ntors pe dos
Pe care îl beau boii blajini, cu gâtul gros,
Unde noaptea se scaldă stelele și strigoii.
Beți din cerul de jos, din care beau boii.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii ciclice a vieții, folosind imagini puternice din natură. Viața și moartea sunt prezentate ca părți inseparabile ale existenței, cu un îndemn la acceptare și continuitate.