Îndură-n ascuns, ca o operă fără lege
Ce nu înțeleg, înțelege și mă-nțelege
Știe ce diafragmă plânge dincolo de noi
Dând naștere la ceea ce voi numiți ploi.
Scopul lor e de-a ascunde pașii pierduți
De-a comunica pe orizontală cu cei muți
Deoarece verticalul știe a îneca amarul
Într-o sticlă de mult orfană ce-ți oferă harul.
Infinit în a-l întrece, neînțelegând ce se petrece
Ai fost mințit că ești limitat în a culege
Pentru că cei din mină se tem de ramuri
De parcă-s rătăciți ca-ntr-o mie de planuri.
Același final barbar de banal în chintesență
Evitând podiumul, lipsind prin prezență
Căci aurul te adoptă ca pe Mansa Musa
O chestie nu-i pe argint, lipsește muza.
Celor ce au promis că vor omite a muri
În metehne întunecate când se crapă de zi
Fiorii invită la vals nervii celor plecați
Siliți de închinat pentru notele viorii.
Plecăciuni păgâne aplaudă fără a privi
Ce scrii în întuneric pe lumină nu citi
Liniștea ține perfectul în limitele lui
Lăsând sublima inteligența să nu fie a oricui.
De votat nu-i nimeni, rămân devotat mie
Ce rute cerute au depănat o iarnă pustie
Repetiția șterge strălucirea cu voință
Nu există gândire care lingea știință.
Sunt aici prin cunoaștere fără pauză
Și nicăieri din necunoștință de cauză
Din dialog trăim, fără el e de prisos
Dar eu nu vorbesc cu nimeni, ce frumos..
Independența zeilor frânge adevărul
Întunecând baladele omenirii ca mărul
Însă nimeni nu percepe dincolo de noi
Pentru a vedea ce s-a ascuns înapoi în ploi
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de cunoaștere, izolare și percepția realității. Vorbește despre căutarea sensului și adevărului, dar și despre dificultatea de a comunica și de a fi înțeles de ceilalți. Ploile devin o metaforă pentru emoțiile ascunse și pentru misterele vieții.