Tu simți ce lin te legăn iar,
stând pe genunchii mei de var,
pol plus impur, răpus în clar?
Dar, Doamne, sfânta lui paloare,
nemuritor fiind, era copil în mare,
mila Ta. Ci somnul, adormirea, ea
și locul cel fără de za, fac veșnic
semn de luminare cuprins în stins
balans de stea. Ci vie învierea sa!
Împotrivirea Ta mă doare ca o răpire
din splendoare în lent verb vitreg,
a nega.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a suferinței, punând în contrast divinitatea cu efemeritatea vieții. Vorbește despre durerea resimțită în fața pierderii și a negării.