Când toate vocile sunt sfinte,
Ca fără gură, fără simț,
Și spiritul un cal cu prinț,
Urmând neliniștii rănite
De dinainte de păcat,
Crengi cresc cum vinele de sânge
În fătul încă nemișcat.
Fratele meu din întuneric,
Prădați de-am fi de-aceeași zi!
Urmând neliniștii rănite,
Cuvintele ne vor gândi.
Zvârliți în astenia largă,
În lume suferi-vom mult
Deșertăciunea minții noastre,
Tu să vorbești, eu să ascult.
Urmând neliniștii rănite
Eu cred în leagănul rămas,
Unde tu vii ca să te chinui,
Perechea mea fără de glas.
Ce lume răpitoare, totuși,
Câți iambi de aur ți-am trimis!
Cât somn respiră poezia
Din leșurile care-au scris!
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de spiritualitate, suferință și condiția umană. Vorbește despre o căutare interioară, o legătură cu un 'frate din întuneric' și o credință într-un 'leagăn' al chinului, sugerând o acceptare a suferinței ca parte a existenței.