Costache Ioanid – Pentru Cine?

Pe cărările răzlețe
dintre zâmbet și suspine,
ți se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
într-o floare?
Pentru cine s-ar desprinde
din broboada
de zăpadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă?
dacă totu-i inutil?
Pentru cine-n miez de roadă,
sorb și strâng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,
dacă totul e-o-ntâmplare?
Pentru cine-și țese-n casă
haina pală
de vestală
cu luminie de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant?
Pentru mințile obtuze
de bondari și buburuze?
Pentru fluturii ce zboară
în zig-zaguri pe afară?
Oare viespile ursuze
sunt inițiate-n artă?
oare barzăunii trupești,
plini de miere pe musteți,
sunt sensibili,
sunt esteți?
Oare-ar sta flămând bondarul
de n-ar fi subtil decorul
și nu și-ar abate zborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi proporționate?
n-ar avea acea prestanță
ca de clopot florentin?
n-ar avea varietate
de culoare și nuanță
de la alb pân’ la carmin?
Nu cumva pretind culbecii
să dezvolte-atâtea specii?
rozele și liliacii?
Nu.
În floare e-un mister!
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morții
o înaltă mărturie
în culoare,
în proporții,
în mireasmă
și-n desen.
Omule cu mintea plină,
du-te-o clipă în grădină,
treci prin văile-nflorite
și te uită la sulfina,
la bujori, la margarite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din cărare,
la naframa de mătase
ce ne-o dăruie ciclama!
Lasă-te să te desfete
ochii-adânci de violete,
clopoțeii cu trei cupe
și narcisele trompete!
Și ia seama!
Dacă inima-ți rămâne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră
lepad-o!
zdrobește-o-n coiburi!
Sparge-o pe ilău cu dalta!
Și apleacă-te în rugă
să ceri alta!
Dar de simți o-nseninare,
un surâs și o blândețe,
care vine
să te-aline
de povară,
de tristețe,
tu apleacă-te și spune:
„Surioara,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
într-o floare?”
„Pentru cine?
Pentru om!
Pentru voi Făuritorul
și-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior și de lumină,
ca în opera divină
să cunoașteți
AUTORUL!”