Cântă singuraticul flaut,
Pe vânt alerga elegia.
Cu vântul, cu cântul te caut,
Maria, Maria, Maria!
Și frunza cânta în dumbravă,
Și-n freamăt pierea armonia.
Și inima-mi cântă, bolnavă,
Maria, Maria, Maria!
Și vântul, și cântul, și inima-mi frântă,
Și toamna, și frunza-și trăiau agonia.
Tăcere.. Un flaut mai cântă:
Maria, Maria, Maria!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare nostalgică și melancolică a unei persoane dragi, Maria, într-un cadru natural autumnal. Repetiția numelui și asocierea cu elemente ale naturii subliniază intensitatea dorului și sentimentul de pierdere.