E greu să stai netulburat pe câmpuri
Când păsările ciripesc alene
Iar anii ce trecură nu au vreme
Să mai citească și a tale rânduri.
Îngrămădite versuri stau să cheme
Eternul vis al celor patru scânduri
Ce te vor găzdui sub mii de cârduri
Demult visatelor tale poeme.
Uitarea se-ntețește, codrul geme
De când din lume au plecat prorocii
Care-au uitat de mult să te recheme.
Dar totuși în curând clinchetul vocii
Acelui înger-al sfintelor foneme
Poate îți vor sfinții și semnul crucii.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema uitării și a morții, sugerând că chiar și în fața dispariției, speranța unei reînvieri spirituale rămâne. Versurile evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra efemerității vieții și a importanței credinței.