Prin văile
cu fluturi albi
și sălcii plângătoare,
treceau căruțe încărcate
gemând sub verdele prea crud
al nemiloaselor săruturi
toamnatice.
Alb-violete în amurguri
pline de Iele adormite
în boabe de târzii cuvinte
prea-răsfirate în corona
fecioarelor nesărutate
de noi,
de mine
și de tine
în ultimul crepuscul roșu
al viitoarelor cuvinte
împleticite-n fraze dure
de N-ar-mai-fi
odată să fie.
Acolo stăm din primăvară
culcați spre toamna ce va fi
cu noi,
cu mine
și cu tine
în așteptarea-nsângerată
a sălciilor fără lacrimi,
doi stropi de brumă
ce visează
venirea unei orgi din care
o nouă fugă după Bach
ne va trezi în anotimpul
al cincilea
ce dormitează
în trecerea acelor patru
ce se repetă,
se repetă
trecând mereu
prin văile
cu fluturi albi
și bastioane neînvinse.
Alb-violete în amurguri
pline de Iele adormite
în boabe de târzii cuvinte
ne leagănă,
ne cântă-n strună
spre a visa eternitatea.
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea timpului și nostalgia, folosind imagini din natură și mitologie. Vorbește despre o așteptare melancolică și dorința de eternitate, surprinse într-un peisaj poetic.