Un cântec se izbește de timpanul toamnei,
Asurzit de veștedele frunze –
Păianjenii mai țes morbide pânze;
O, ce frumoasă va fi haina Doamnei!.
Papura vremii se înclină peste
Mătasea verde-a broaștei de pe iaz,
Pe când turma de oi de pe izlaz
Adoarme blândă-n amintiri oneste.
Un fulger crapă ceru-n două,
Neașteptat, trezind adâncul
Visărilor unde pământul
Se pregăti de-o eră nouă.
Deodată însă totul tace,
Norii se duc și luna rece
Atârnă grea vrând să înece
În razele-i deplina pace.
Doar un copil se mai aude
Trezit din somn, în depărtare,
Parcă văzând o arătare
Din viitorul vieții crude.
Neputincioși strămoșii-n șir
Străbat genetica-i visare
Venind cu pâine și cu sare
Umili din negrul cimitir.
Sărman copil vei trece peste
Păcatele puse în drum,
Peste credința ce în scrum
Noi ți-am lăsat-o-n albe țeste.
Adramelech a revăzut
A Demonului haine roșii
Purtate de toți păcătoșii
De când un înger a căzut.
Văzând că i-a venit momentul
Te-a-mbrățișat, copil în fașă,
Căci noi cu pana noastră lașă
Ți-am scris prea-n grabă testamentul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un viitor sumbru moștenit de un copil, marcat de păcatele trecutului și de pierderea credinței. Un înger căzut pare să accepte acest destin tragic, pecetluind soarta copilului.