Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă și subțire, durere maiestoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Și mândră, o femeie trecu prin fața mea.
Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare,
Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide și vraja care doare.
Un fulger… apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care c-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veșnicie te voi vedea de-acum?
În alte părți, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoști cărarea, nu știu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o, tu, care știai!
Sensul versurilor
Poemul descrie o întâlnire scurtă și intensă cu o femeie misterioasă pe stradă. Poetul este captivat de frumusețea ei, dar realizează că nu o va mai vedea niciodată, exprimând regret și dorință.