În vremea când Natura în verva-i fulminantă
A zămislit copii cu fire monstruoasă
Mi-ar fi plăcut teribil să stau lângă-o gigantă
Cum stă lângă regină pisica voluptoasă.
Mi-ar fi plăcut să văd că-n joc şi hărmălaie
Îi cresc şi trup şi suflet cu aprigă grăbire;
Să bănuiesc că-n suflet e-o sumbră vâlvătaie
Şi că o ceaţă udă-i înoată în privire.
Să-i explorez în voie magnificele forme
Să urc pe povârnişul picioarelor enorme,
Iar vara, câteodată, când arde cruntul soare
Şi istovită zace pe-ogoare şi fâneţe,
Sub sânii ei să dorm, la umbră şi răcoare,
Ca un sătuc de munte vegheat de culmi semeţe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o fascinație și o dorință de a se afla în preajma unei ființe gigantice, văzută ca ocrotitoare și sursă de admirație. Naratorul își imaginează o relație idilică și protectoare cu această gigantă, căutând refugiu și liniște sub ocrotirea ei.