În jurul meu plutește un demon zi de zi,
Precum o siluetă de aer impalpabil,
El îl respir, simțindu-l cum arde, spre-a-mi stârni
Un dor pe cât de veșnic pe-atâta de culpabil.
Știind că-mi este duhul de artă iubitor,
El poate să ia forma unei frumoase dame
Și inventând pretexte, precum un scamator,
Vrea să-mi deprindă buza cu filtrele-i infame.
Și mă conduce astfel, uitat de Dumnezeu,
Răpus de oboseală și răsuflând cu greu,
Spre iadul din Plictisuri, ca o pustietate.
Pornind să îmi arate, pe când eu tremur tot,
Veșminte terfelite, răni mari, însângerate,
Și-ntreg cortegiul roșu-al Distrugerii de Tot.
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară cu un demon care aduce distrugere și plictis. Protagonistul se simte condus spre un iad al deznădejdii, unde vede doar ruine și suferință.