Clădiri pustii s-au așezat la șir
să-și ție de urât pe seară
și parcă-s clape de clavir
când vântul bate-afară.
Și zidurile coșcovite
în nopțile fără sfârșit
gem de stafie chinuite
și plânge vântul aiurit.
Se surpă casele-n neștire,
s-aprind în pietre licurici,
pustiul cade pe iubire..
O! veșniciile-au trecut pe-aici.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj urban dezolant, marcat de trecerea timpului și de sentimentul de pustiu. Clădiri dărăpănate și vânturi melancolice creează o atmosferă apăsătoare, sugerând că iubirea și speranța au fost înghițite de uitare.