Pe cât mi-s dragi, pe-atât mă-nfioară
acele gânduri care vin temute
cerându-mi seama zilelor trecute
ce niciodată nu se mai repară.
Dragi, că-naintea morţii îmi spun iară
că trecere sunt stările plăcute,
şi triste, că la vârstnici, cum ştiut e,
păcatelor iertarea este rară.
Nu-i mult, când e promisiunea-Ţi lege,
să cred că de ne-ntârzie căinţa
Tu tot ne ierţi, o, Doamne, din iubire?
Dar, totuşi, jertfa-Ţi lasă-a se-nţelege
cum nesfârşită fost-a suferinţa,
şi darurile-Ţi sunt la nesfârşire.
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of life and the inevitability of death. It explores the speaker's contemplation of past actions and the hope for divine forgiveness despite the weight of their sins. The poem emphasizes the immense sacrifice and boundless gifts of a higher power.