Eterna formă, înger de lumină,
dând minții rost și lumii dând onoare,
veni în trupul tău ca-ntr-o-nchisoare,
pentru-a se-ntoarce-apoi la origini.
Dar nu atât făptura ta senină,
cât sufletul m-aprinde cu dogoare,
căci dragostea nu-n lucruri pieritoare,
ci în virtuți speranțele și-anină!
Nu se-ntâmplă altfel niciodată
cu ce-i înalt, în harnica natură,
ce se trudește chipul să i-l prindă.
Niciunde Dumnezeu nu mi se-arată
ca-n pământeasca, splendida figură
ce o iubesc, fiindcă-I este-oglindă!
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție asupra frumuseții divine întruchipate în forma umană. Vorbitorul contemplă eternitatea și modul în care divinitatea se manifestă prin intermediul frumuseții pământești, iubind această reflectare a divinului.