Deși-am ars mult într-a iubirii vale,
cenușa-mi stinsă nimeni n-o mai scurmă;
durerile-mi din urmă
fără de moarte azi ar fi mortale.
Cu flăcările sale
iubirea când mă-ncinge, sper cu-ardoare în ziua-mi ultimă – întâia-n pace…
Căci nu am altă cale,
nici altă apărare
decât, de moarte, -o moarte mai vorace.
Atâta știu: se desface,
prin moarte, moartea… Ajutorul peste
dă două morți cui moartea viață este.
Sensul versurilor
The poem reflects on the paradoxical nature of love and death. It suggests that love, while intense, leads to suffering, and death might be a release. The speaker contemplates the idea that death can overcome death itself, offering a form of salvation.