Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine.. Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorința intensă a poetului de a fi alături de persoana iubită într-un cadru natural idilic, dar această dorință rămâne neîmplinită, accentuând sentimentul de singurătate și suferință. Lacul devine un simbol al așteptării și al visului neîmplinit.
