Muzica spațiului încetează, noaptea se desparte-n două.
O fetișcană brunetă, plimbându-se prin capul meu,
stă c-un braț în afară.
Cineva înalță o scară către visele mele.
Un înger cenușiu bate din aripi
în jurul lămpii.
Gândul meu dislocă un picior,
urechea stângă a cerului nu aude plânsul îndrăgostiților.
Sunt ochiul unui marinar mort în India,
un ochi mergând, cu două picioare.
Pântecul vecinei așteaptă dilatarea nopții, puterea bărbatului.
Cealaltă jumate a nopții fuge de lume, cabrându-și sânii.
Am doar cealaltă parte a energiei,
toate-acestea mă dizolvă-n viitor și nu-mi mai amintesc cine sunt.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme de fragmentare, pierdere și căutarea identității. Vorbitorul se simte dezorientat și deconectat de realitate, plutind într-un spațiu liminal între trecut și viitor, viață și moarte.