Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări
şi tot aşa de parcă vin mările spre mine,
Aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări
şi tot aşa de parcă vin zări să mă încline.
Întoarcerea-mi rotundă din ţipăt spre tăceri
e ca plecarea lavei spre piatră din vezuvii,
când numai faţa pietrei se-ntoarce către ieri,
când numai faţa mării se-ntoarce către fluvii.
Câteodată luna e ca un soare sterp,
câteodata tera, e ca o lună mare.
În mine strigă timpul. În mine spaţii fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.
Sensul versurilor
Piesa explorează percepția subiectivă a timpului și a spațiului, reflectând asupra transformărilor și a ciclicității vieții. Eul liric se simte ca un punct de trecere pentru elemente naturale și existențiale, resimțind durerea și efemeritatea.