Priveam mersul tău smucit,
poticnit:
cine-și aruncase lațul
pe luminoasele raze,
prinzându-le strâns?
Cuprins de furie,
te zbăteai, precum bivolii
își scutură coarnele,
dar supusă,
supusă în boltitul ocol ai rămas,
liniștindu-te.
Nici Universul nu-i scutit de angoase,
nici libertatea de limite.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că nici măcar entitățile mărețe precum Marte sau Universul nu sunt imune la limitări și suferință. Personajul se zbate inițial împotriva acestor constrângeri, dar în cele din urmă ajunge la o formă de acceptare, găsind liniște în interiorul limitelor sale.