Veacul, cetatea, strămoșii, urmașii
joacă cu mine fripta.
Întind palmele, ca un bătrân, venit din ninsoare,
deasupra plitei,
ca un orb spre un punct de sprijin,
și sunt plesnit.
Cu precizie.
Poc, face veacul.
Poc, mă cârpesc cetatea, strămoșii,
urmașii, frații.
Poc, poc.
Ei, dac-ai mei.. Ei, se-ntâmplă,
mai pot surveni schimbări,
ei, asta-i situația, ochii
în patru,
ei, și tu!
Și îmi întind palmele iar.
Le întind, ca un bătrân, venit din ninsoare,
deasupra plitei,
ca un orb spre un punct de sprijin,
le-agit, le trag,
de-acum fript.
Poc, face veacul.
Poc, mă cârpesc cetatea, strămoșii,
urmașii, frații.
De-o viață.
Sensul versurilor
The song reflects on the repetitive and painful nature of life, where individuals are constantly shaped and reshaped by societal forces and traditions. It portrays a sense of resignation and acceptance of this cyclical suffering.