Pasul acela, întraripatul,
care nu era pas,
neiertătorul, neîntrupatul
fără popas,
cel ce-n potir de sunet și rouă
înflorind adormea,
astru-nvăscând în dragoste nouă
inima mea –
pasul acela, palidul, unde-i?
O, fragil, străveziu,
zilnic mi-l fură-n cearcănul undei
marea, târziu..
Sensul versurilor
Poezia evocă nostalgia unui moment sau a unei persoane pierdute, un "pas" unic și special, care acum este doar o amintire fragilă, furată treptat de trecerea timpului. Tonul este melancolic și reflectă asupra efemerității iubirii și a frumuseții.