Amurgul în care pești de aur suie prin reci oglinzi, ca săbii în eter;
sau zorile când beată ca mister se-mpurpurează leneșa gutuie;
amiaza cu miraje care pier;
sau noaptea cu mireasma amăruie când sărutarea otrăvită nu
e decât o floare-ntre pământ și cer;
ah! toate-acestea — ce cuvânt e-n stare să le surprindă scurgerea sub care un prund de
diamante stă pe loc?
Sonetul le-ar închide-ntr-o terțină.
Dar tu te stingi când vreau să te rețină, eterna viață, clipa mea de foc.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura trecătoare a timpului și a frumuseții, subliniind contrastul dintre eternitate și efemeritate. Vorbitorul contemplă diverse momente ale zilei și realizează că esența vieții este greu de surprins în cuvinte, deoarece clipa prezentă se stinge în încercarea de a o reține.