În copacii uciși
urlă infernurile.
Doarme vara în mierea virgină,
gușterul în copilăria de monstru.
Mirosul meu de om
suie în văzduhul îngerilor,
spre apă inima mea cerească
în întunericul fertil de celulă.
Sensul versurilor
Piesa explorează conexiunea dintre umanitate și natură, sugerând o transformare spirituală. Mirosul uman, asociat cu efemeritatea, se ridică spre divin, căutând purificare și regenerare în întunericul primordial.