Salcâmi în floare molcom se prăvălesc spre soare
iar eu un strop de rouă-n hoinarul anotimp
mă mistuiesc pe ruguri de grâu aromitoare
prefigurând o clipă al pâinii coapte nimb.
Albinele-şi poartă pădurea lor sonoră
prin aerul de-aleanuri adânc aromitor;
simt sufletul intrându-mi în roi ca într-o horă
spre a-şi uita o clipă destinul trecător.
Salcâmii-n floare tainic c-un cânt m-au logodit
şi-nmiresmaţi mireasă la nuntă azi m-adună
şi îmi urează dulce pătrunderea în mit
şi mă sărută tandri şi-alunecă spre lună!
Sensul versurilor
Piesa descrie o fuziune melancolică cu natura, unde eul liric se identifică cu elemente efemere precum roua și este absorbit într-un ciclu continuu de transformare. Salcâmii în floare devin un simbol al logodnei cu eternitatea, invitând la o pătrundere într-un mit personal.