Un gând mă frământă pe mine:
A muri-n pat printre perne!
Ofilind încet, ca o floare,
Pe care viermea o roade;
Arzând încet, ca o lumânare,
În spații pustii, goale.
Nu așa să mor, Doamne,
N-aș dori așa moarte!
Copac să fiu, de un trăsnet pătruns,
Sau de vârtej din rădăcină smuls;
Stâncă să fiu, ce din vârf în vale
Va fi zguduit de un tunet mare…
Când tot norodul subjugat
Răzvrătind de jug săturat,
Cu steag roșu și fața aprinsă
Și pe steag această lozincă:
„Libertate”!
Ce răsună,
Răsună întruna din est spre vest,
Cu tirania ei se plesnesc:
Acolo să mor,
Pe câmp de omor,
Acolo să-mi curgă sângele fraged,
Când ultimul meu cuvânt va răzbate,
Să-l absoarbe zgomot oțeliu,
Sunet de trompetă și bubuitul,
Prin al meu trup
Caii în drum,
Să gonească la triumful dobândit,
Lăsându-mă pe mine acolo stâlcit.
Colo să am oase rămase,
Când va veni o înmormântare,
Unde cu marș funebru, cortegiu,
Însoțit și cu drapel de doliu,
Eroii ajung la înhumare,
Morții pentru sfânta libertate!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a muri luptând pentru libertate, mai degrabă decât într-un pat, bolnav. Vorbitorul își dorește o moarte eroică pe câmpul de luptă, ca simbol al sacrificiului pentru o cauză mai mare.