Serghei Esenin – Sunt Ultimul Poet cu Satu-n Glas

Sunt ultimul poet cu satu-n glas,
Podeţ umil de scânduri în cântare,
Fac liturghia mea de bun rămas,
Mestecenii cădelniţând frunzare.
Cu flacăra de aur, ca un semn,
Îmi ard făclia în trupeasca-mi ceară;
Şi răguşit, al lumii ceas de lemn
Mi-o bate pentru cea din urmă oară.
Curând veni-va oaspete de fier,
Pe-albastru câmp, poteca o va-nfrânge.
El, lanul de ovăz, muiat în cer,
Cu mâinile lui negre, îl va strânge.
Cântările-mi nu pot trăi cu voi,
Ne-nsufleţite palme, reci, străine!
Doar spicele şi caii din zăvoi
Or să tânjeasca veşnic după mine.
Nechezul lor l-o suge-un vânt, solemn
Jucându-şi parastasul într-o seară.
Curând, ah, răguşitul ceas de lemn,
Mi-o bate pentru cea din urma oară.